Despre sesiune si nervi cu portia.

Totul incepe prin cunoastere, insa consider ca varianta trecutului e doar o parte dintr-o multitudine despre care suntem informati la timpul si momentul potrivit. In opinia mea, greselile se produc datorita faptului ca majoritatea populatiei isi doreste sa uite de trecutul glorios si mai putin placut, dar nimeni nu face nimic pentru a-l lasa locului, pentru a-l inlocui.

Nu inteleg de ce sunt nevoita sa reiau multe informatii pe care le-am studiat deja in anii de liceu si generala, cand pasul pe care il faci spre a urma o facultate ar trebui sa fie un Nou necesar, care sa te puna la curent cu actualitatile, cu situatiile delicate, mai mult sau mai putin, cu ceea ce se intampla, de fapt si cu ceea ce ar putea fi.

Nu vom avansa niciodata, atata vreme cat vom continua sa punem un accept mult prea mare pe trecut. Inteleg, din el ne conformam prezentului si numai de pe urma lui ne vom forma viitorul. Din greseli invatam, insa am senzatia ca noi nu mai evoluam in nici un domeniu, din pricina faptului ca suntem prea marcati de un comunism care este ne paste inca, fiind foarte bine mascat si  mai actual ca oricand.

Down

             Gandurile mele contureaza atat de bine pagina alba pe care incerc de saptamani intregi sa o umplu, sa ii dau un nume, sa o intregesc. Adorm pe o parte si ma trezesc pe cealalta, imi aprind o tigara si imi fumez dorul. Duc lipsa de mine. Duc lipsa de tot ce eram si ce as fi putut fi.

             Ulterior, am descoperit ca sunt contaminata cu virusul dezamagirii, de care nu te vindeci cu una, cu doua. Mi-e greu sa scriu.. Mi-e mai greu ca niciodata, intrucat nu mai am ce exprima, ce simtii sau visa. Usile sufletului meu se inchid la fel de repede cum s-au deschis, iar Bucurestiul Siberian completeaza atmosfera.

             E trist cand zambetul tau devine doar un motiv pentru a evita intrebari. Cand noptile pe care le pierzi nu iti aduc nici un beneficiu, cand arzi banii pe care maine nu-i mai ai, cand fiecare gura de aer iti amorteste simturile, in loc sa ti le trezeasca.

             Cum as putea sa fac urmatorul pas cand eu am uitat sa merg?

They say an end can be a new start.

Prima dimineata din 2012 (intunecoasa, ce-i drept). Stateam azi si ma gandeam cat de prosti suntem noi, oamenii. Asteptam cu atata ardoare sa treaca un an, iar mai tarziu ne-am dori sa dam timpul inapoi, dac-am putea. Complexe fiinte… Ne place sa ne jucam cu focul pana ne ardem si mergem pe premiza “O viata avem, orice greseala trebuie facuta de doua ori”.
Ne agitam atat de tare pentru o singura seara, ca oricare alta. Pregatiri peste pregatiri, de la cele mai mari delicatese, pana la cele mai extravagante tinute. Ne chinuim atat de tare sa impresionam si ne lasam atat de greu impresionati… Uitam de ce ne dorim, uitam ce inseamna Fericirea cu adevarat, in schimbul unor complimente si impresii care nu stii niciodata cu cat adevar iti sunt adresate, dar despre ce vorbesc eu aici… Nu ne place adevarul, dar nici minciuna, insa ambele merg intotdeauna impreuna si nu separat.
Oricat am nega, trecutul face parte din prezentul nostru, iar ideile principale ale acestuia se dezvolta in viitor. Ce intorsaturi va lua, depinde numai de noi.

“If we only walk on sunny days, we`ll never reach our destination.” – Paulo Coelho

Ramas bun.

Pustiu. Nici macar pamantul nu mai prinde viata, iar lumina zilei se pierde cu fiecare jumatate de ora. Sunt stapanita de un sentiment de goliciune, de singuratate. Sufletul nu mai e la locul lui de cand inspira acelasi aer trist al unui nou sfarsit. Poate ca nu a fost cel mai bun an, dar nici cel mai rau. Am pierdut mult si am castigat putin, dar fix lucrurile simple imi ocupa toata inima.
Toti vorbesc de Iubire in perioada asta. De Prietenie. Iertare. Toti incearca sa fie mai buni de Sarbatori si se chinuie sa aiba un inceput mai bun, pe care nici nu si-l doresc cu adevarat, de fapt. Ne pierdem pe zi ce trece si ne regasim cu greu, iar Timpul nu e prietenul nimanui. Privim lucrurile prin ochii altora, ne transformam in ceea ce societatea cere, nu in ceea ce suntem cu adevarat. Toti avem un pret, dar din ce in ce mai multi au de platit.
Ce-mi doresc de la 2012?
Fericire. Incredere. Ambitie. Perseverenta.
Intelepciune.

Lost

Mi-am pierdut pasii pe strazile unui oras vechi, iar sufletul pe balconul unui bloc, la etajul 10. Nu mi-am pierdut numai cuvintele, ci si sufletul, caci trec de la o etapa la alta mult prea repede si, la un moment dat, ma trezesc inspirand acelasi aer in doua trupuri diferite.
Nu stiu cine sunt si ce caut, nici macar incotro alerg si cu ce motiv. Nu stiu daca mi-e rau sau mi-e bine, nu stiu daca sa plang sau sa sper. Am nevoie de putin trecut in prezent si de o singuratate mai blanda in viitor.
Dar poate am ceva acolo, pus de-o parte, ce-mi va fi pus in cale mai devreme sau mai tarziu. Observ ca la fiecare sfarsit de an incep parerile de rau, iar anul ce sta sa plece s-a dovedit a fi, intr-adevar, unul greu… Nu regret nimic, caci in fiecare zi invat cate-o lectie, imi doresc doar sa ma pun pe picioare, sa am capul pe umeri si privirea inainte. Imi doresc fericire.

 

Empty spaces

E neplacut cand observ ca pana si aici, in locul unde imi puteam exprima sentimentele, expune gandurile si nelamuririle, cuvintele se evapora. Pur si simplu. Nu le mai gasesc, se pierd pe aceeasi pagina, pe acelasi rand. In capul meu e o aglomeratie mai mare ca in ratb-ul din Bucuresti, iar cat despre suflet… E franjurat, rupt in bucati, sifonat.
Obisnuiesc sa ma surprind  pe zi ce trece. Nu m-am schimbat, doar ca incep sa redevin si sa redescopar lucruri pe care le uitasem, lucruri de care ma legam candva si care nu stiam ca mai exista.
Dar viata e plina de surprize, lucrurile nu se schimba, ci pur si simplu iau alta intorsatura.
Iar noi? Suntem niste pioni pe tabla de sah a unui prezent confuz, iar viziunea spre viitor e usor neclara.
Give me today and you may keep tomorrow…

“Tu bucura-te ca vezi ra…

“Tu bucura-te ca vezi rasaritul si nu mai complica tot ce e simplu”.
Semnat,
Timpul

Gol

Respir un aer mult prea trist, intr-un context aprig. Gol. Imi ascund sufletul in spatele mintii si realitatea in spatele unui vis. Desi nu le mai simt, lacrimile curg, iar mintea-mi zboara in atat de multe destinatii, incat drumul catre sufletul meu a devenit un labirint.
M-am pierdut? Am ales sa-mi ocolesc fericirea, in schimbul unei vieti in care, pe orice drum as lua-o, nu ma regasesc?
Am ales sa fac un bine, dar n-am ales sa uit de mine, sa renunt. Poate ca nu sunt cea mai optimista persoana in viata, insa indiferent ca sunt la pamant, lupt pana la ultima suflare.
Nu, n-am uitat sa scriu…
Am cam uitat cine sunt, ce fac, de unde vin si incotro ma-ndrept…

Noiembrie. Soare, dar totusi frig. Oameni ce te privesc adanc in ochi timp de cateva secunde, apoi si-o arunca, ingandurati in pamant.
Rece. Totul e rece. Incepand de la persoanele din jur, pana la obiectele pe care le ating. Aici nimeni nu te ajuta nici macar cu un zambet, aici nu iti este permis sa fii tu insuti, ci trebuie sa te conformezi vietii de zi cu zi, invatand sa te ascunzi dupa coltul indiferentei si s-o tii tot inainte, dupa fiecare piedica.
Sunt praf si pulbere din punct de vedere psihic, caci se-aduna atat de multe lucruri de-odata, incat nu stii incotro sa te mai duci, cum sa te mai imparti, ce sa duci la bun sfarsit si cand… Insa un lucru e cert: asta nu e Toamna pe care mi-am dorit-o.

Tell the world I`m coming home.

     Prima saptamana din noul capitol al vietii mele de student s-a incheiat azi. Am avut parte de experiente placute si neplacute, insa  singur lucru este clar: am venit la aceasta facultate sa invat si ca urmare a acestui lucru, toti profesorii au asteptari mari din partea fiecaruia.
      Pur si simplu ador cursul de “Introduction to Political Comunication”, ce imbina Jurnalismul, Sociolovia, PR si sunt mandra ca mi-am ales cel mai bine facultatea, oricat de dificila ar fi. Bineinteles ca avem parte si de colegi cu nasul pe sus, dar in toata multimea, in toata grupa de peste 100 de studenti am intalnit cateva persoane compatibile cu sufletul meu, cateva persoane langa care ma simt incredibil de bine.
      Momentan suntem pe drumul spre casa, week-end-urile mele anuntandu-se din ce in ce mai ocupate, dar si frumoase si fascinante in acelasi timp. In seara asta ne vom face prezenta la inaugurarea unui nou club/pup din Lehliu, care sper sa ne faca in asa fel incat sa dam cat mai des pe-acolo.
      Un week-end placut tuturor!